Puterea magica a gandului

Succesul inseamna o viata mai buna. Avem o sansa sa alegem drumul pe care sa-l urmam, am spus-o de nenumarate ori, daca invatam 10 cuvinte dintr-o limba straina pe zi intr-un an vom sti 3650 de cuvinte, suficient cat sa vorbim acea limba la un nivel mediu. Daca ne-am face un plan pe trei ani de zile vom invata trei limbi straine fara un efort extraordinar. Sa zicem 20 de minute pe zi. Sa vedem de unde luam acele 20 de minute. Poate ca 5 minute le putem lua din timpul pe care il pierdem pe internet, 10 minute din cel petrecut la televizor si alte 5 minute din timpul pe care il pierdem nefacand nimic. Ce inseamna totusi sa stii 3 limbi straine, cred ca un avantaj si un prim pas spre o siguranta financiara, spre un concediu frumos, o casa mai spatioasa, o masina noua…

De ce spun asta ? In urma studiilor s-a demonstrat ca oamenii care castiga dublu sau chiar triplu decat media sunt cu foarte putin mai valorosi, mai instruiti decat marea majoritate. Cu cat valoarea lor sporeste cu atat creste si castigul lor, ajungand poate pana la o suta de ori mai mult. Dar asta nu inseamna ca ei muncesc de 100 de ori mai mult sau ca abilitatile lor sunt de 100 de ori mai bune decat al altuia. Orice investitie in noi ne aduce in scurt timp dublarea sumei pe care o castigam. Intr-o competitie sportiva sa spunem 100 m plat, diferenta intre primul si ultimul sosit este sa zicem de o secunda iar cel care alearga mai repede cu o secunda fata de ultimul sosit devine campion mondial, olimpic, recordmen pe cat celalalt este doar un simplu participant.

Succesul ne transforma in invingatori si ne da curajaul de a merge mai departe. Succesul ne hraneste rabdarea si ne apropie de libertate.

De ce nu toti oamenii nu au succes ? Simplu ! pentru ca nu realizeaza cat de importanta este dezvoltarea personala. Romanul in general porneste de la paguboasa impresie ca le stie pe toate, grozavia si atotstiinta romanului a facut ca in ultimii 26 de ani tara asta sa regreseze. Grija, spaima, frustrarea si esecul a facut o alta parte din romani sa inceteze sa spere si sa accepte ca pe un dat tot ce se intampla. Putini dintre cei care si-au depasit conditia au plecat din tara acceptand posturi sub calificarea si uneori demnitatatea lor. Si totusi succesul se invata, se cultiva se recunoaste.

Succesul inseamna iesirea din mediocritate. Pentru a face pasul spre o treapta superioara avem nevoie de o energie suplimentara pe care trebuie sa invatam sa ne-o generam, acesta este scopul acestui blog de a invata modalitati si tehnici la indemna oricui care sa ne dea acea energie suplimentara necesara acesului la un nivel superior.

Catde greu este drumul ? indeajuns de greu pentru a descuraja pe neaveniti, indeajuns de usor pentru cei care vor cu adevarat sa performeze si sa nu mai fie nevoit sa ocupe un loc secundar.

Succesul inseamna sa tintesti mereu primul loc. Inspirata de David J. Schwartz 

 

 citire rapida

Leave a Reply